Sfântul internetului. Carlo Acutis, INFLUENCERUL lui DUMNEZEU, intră în CALENDAR, Papa dixit!

Sfântul internetului. Carlo Acutis, INFLUENCERUL lui DUMNEZEU, intră în CALENDAR, Papa dixit!
Publicat: 23/05/2024, 18:50
Actualizat: 24/05/2024, 02:13

Carlo Acutis, un puști care s-a petrecut la 15 ani, se va rândui printre sfinții Bisericii Catolice. Nu este primul copil care este recunoscut sfânt, dar, ceea ce poate fi considerat bizar de neofiți, el este considerat un propovăduitor al Ritului Catolic pe net, asociat Rusaliilor. Sfântului Acutis i se recunosc două miracole. S-a prăpădit de cancer, deci nu poate fi pus și în rândul mucenicilor.

Papa Francisc a atribuit un al doilea miracol lui Carlo Acutis, un adolescent italian care, în scurta sa viaţă, şi-a folosit competenţele de lucru pe calculator pentru a propaga credinţa catolică, deschizând astfel calea către proclamarea primului sfânt din generaţia milenialilor, informează Reuters.

Carlo Acutis, care a murit de leucemie în 2006 la vârsta de 15 ani, era supranumit informalbeati ”influencerul lui Dumnezeu”. Născut la Londra, a crescut apoi la Milano, unde s-a ocupat de pagina de internet a parohiei sale, iar ulterior de pagina unei academii cu sediul la Vatican.

Papa Francisc a luat această decizie în timpul unei întâlniri cu şeful departamentului pentru canonizare de la Vatican, cardinalul Marcello Semeraro, se spune într-un comunicat dat joi publicităţii.

Acutis a fost beatificat în 2020 după ce i-a fost atribuit un prim miracol. Atribuirea unui al doilea miracol înseamnă că acum poate fi recunoscut drept sfânt, însă Vaticanul nu a precizat când se va întâmpla acest lucru.

Potrivit Bisericii Romano Catolice, doar Dumnezeu face miracole, dar sfinţii despre care se crede că sunt alături de Dumnezeu în ceruri intervin în numele oamenilor care se roagă la ei. Un miracol este, spre exemplu, vindecarea inexplicabilă medical a unei persoane.

Graţie ”importantului său rol în evanghelizarea prin internet”, Acutis a fost numit patronul ediţiei de anul trecut a Zilei Mondiale a Tineretului din Lisabona, au spus organizatorii evenimentului.

Citiți și: Carlo Acutis, adolescent italian, ar putea fi primul sfânt ”milenial”. La vârsta de 11 ani, și-a folosit abilitățile IT pentru a crea site-uri web care documentează miracole

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Filmul care s-a dovedit un eșec colosal. Investițiile au fost colosale
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor